În atenția șoferilor: Trafic restricționat pe Autostrada București – Pitești până la 1 august

În atenția șoferilor: Trafic restricționat pe Autostrada București - Pitești până la 1 august
Publicat: 17/07/2019, 18:23

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe Autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 36, pe sensul de mers către București, în zona localității Căscioarele, județul Giurgiu, sunt impuse restricții de trafic pe prima bandă și pe cea de urgență, pentru executarea unor lucrări la podul peste râul Argeș.

Polițiștii anunță că traficul pe banda a doua a autostrăzii a fost reluat, după ce în această zonă lucrările au fost finalizate.

Astfel, potrivit Infotrafic, pe sensul de mers Pitești-București se circulă doar pe banda a doua, cu restricție de viteză de 80 km/h, iar lucrările se estimează că vor fi terminate în 1 august.

„Având în vedere că de obicei valorile de trafic sunt ridicate în această zonă ca urmare a lucrărilor efectuate, recomandăm conducătorilor auto să păstreze distanța de siguranță dintre autovehicule, să semnalizeze din timp schimbarea benzii de rulare și să adopte o atitudine preventivă la volan, pentru a nu fi implicați în producerea de accidente rutiere”, mai spun reprezentanții Centrului Infotrafic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
A avut un ciob de sticlă înfipt în ficat, timp de nouă ani. Cum a...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani